Despre FSDE

Forumul pentru Dezoltare Durabilă şi Antreprenoriat  s-a născut din iniţiativa tinerilor români şi a cadrelor didactice din ASE pentru a crea un catalizator al colaborării dintre Guvern, mediul academic şi mediul privat.

În anul 2014 a fost creată o platformă de dezbatere unde reprezentanții celor trei medii au avut posibilitatea să discute probleme naţionale şi să elaboreze strategii și soluții pentru a genera schimbări şi iniţiative pozitive în România.

Aşadar, scopul proiectului este acela de a crea genera sinergia dintre aceste trei medii, proces în cadrul căruia se urmăreşte şi participarea activă a studenţilor pentru a-i ajuta să devină actori principali pe scena schimbării.

Printre obiectivele forumului se numără dezvoltarea relaţiilor membrilor Academiei de Studii Economice cu reprezentanţii guvernului pentru crearea unui context de colaborare eficient între cele două entităţi, interconectarea specialiştilor din diferite domenii, pentru a dezvolta strategii guvernamentale şi de business şi informarea studenţilor cu privire la mediul economic şi politic pentru a-i provoca la participare activă.

În 2017, proiectul, aflat la cea de-a treia ediție, se desfășoară în perioada 13-17 martie. 

Inregistreaza-te

>